După părerea mea, pe 5 noiembrie, odată cu alegerea lui Donald Trump pentru al doilea său mandat de Președinte al Statelor Unite, hegemonia liberalismului în lumea Occidentală probabil se încheie oficial. Ca un exemplu excelent al ideii ratonului mâncător de gunoi ideologic, în timpul liber filosof preferat al maselor, Slavoj Žižek, chestiile de genul se întâmplă de două ori: prima oară ca tragedie, și a doua ca farsă.

Ca de obicei însă, și nu pentru că nu poate mai mult, ci pentru că pur și simplu nu are chef, publicul percepe fundamental greșit mandatele Omului Portocaliu. În 2016, Trump e tratat ca o glumă, o greșeală, un glitch, un bug, o bucățică foarte mică de stafidă scăpată de bucătar în porția ta de spaghete carbonara. Lumea râde de el și de votanții lui, de faptul că e gras, arată că o portocală cu păr, de costumele lui ridicole și grotești, de faptul că are mâinile mici, nu știe să bea apă, pute și sforăie și trebuie să îi mestece Melania mâncarea ca să poată să o înghită. Și nu știe/poate să se lege la șireturi. Și are patru degete la unul din picioare, și i se învârte genunchiul.

În fine, totul este, de fapt, minunat; Trump este o soluție temporară perfectă pentru elita Democrată din SUA care, îndepărtându-l pe singurul chior din țara orbilor, Bernie Sanders, și trimițându-l în Vermont pe trenul memelor, îmbrăcat într-o geacă și stând zgribulit pe un scaun, acum se poate exprima liber precum un pervers Lacanian: poate să își plângă de milă, să dea vina pe deplorabilii votanți Republicani și să comenteze cu cea mai mare minuțiozitate și neprihănire de sine toate politicile degenerate ale lui Trump pe care, dacă e, le-ar fi implementat și ei, dar le era rușine. În același timp, continuă să râdă de el și să îl trateze precum stafida de mai sus, personajul principal al uneia din glumele ălea atât de bune încât trebuie neapărat menționate de doua ori.

Și așa trec patru ani destul de idioți și la prima vedere oarecum ilari în haosul lor; Trump calcă continuu, ca un elefant portocaliu psihotic, pe minimele norme de bun simt necesare în discursul public, normalizează din ce în ce mai mult rasismul, xenofobia, îngrădirea drepturilor femeilor și naționalismul izolaționist, în timp ce postează 4 milioane de tweeturi pe zi și salvează carierele a cel puțin 2000 de satiriști și scriitori de comedie care au acum material destul până la pensie, care nu e oferită de stat în SUA pentru că oamenii sunt doar niște chestii.

Bineînțeles, nimeni nu mai înțelege nimic. E și o pandemie, adică al patrulea eveniment apocaliptic din 2000 până în momentul ăla, Trump zice că nu există, mor milioane de oameni, nu mai există adevăr, și pe la începutul lui 2021, după ce Capitoliul din Washington e asaltat de vikingi, la cârma Corabiei Libertății este ales Joe Biden, o himeră rasistă a trecutului căruia îi e scris, din ce în ce mai evident, că o să trăiască doar un pic mai mult decât așa-zisă democrație americană, doar ca să vadă live ce a făcut și, ca un bun creștin ce e, să aibă timp să își ceară iertare. Privilegiu prezidențial.

Vine 2024, după 4 ani de, practic, același conținut de președinte, dar sub forma unui bătrân Democrat senil care seamănă un pic cu bunicul meu, și Donald e — șoc, oroare, și groază — ales iar. Șoc, oroare, și groază din nou, opinia publică înțelege implicațiile celui de-al doilea mandat al Nemuritorului; de data asta, Trump nu mai pare că se joacă. Tragedia: are un plan, Project 2025, care e evident scris de cineva care inventează personaje negative în benzi desenate, și e înconjurat — și încurajat — de personaje precum Profesorul (fostul profesor, mai exact, actual mistic creștin și metafizician) scelerat și mârșav Jordan Peterson, sau cum îi spun prietenii, Delirul Antropomorfizat, un deranjat mental care învață tinerii bărbați fără perspective, printre altele, să își facă curat în cameră și să mănânce exclusiv carne de vită, de Elon Musk, un profitor al Apartheidului care își depozitează sacul de muci căruia îi spune corp prin toate cotloanele țevii de scurgere cibernetice numite X, și de alți acoliți mai mărunți care, de fapt, sunt absolut irelevanți, dar mulți. Concluzia aici la nivel de trend e că o stânga oarecum adevărată e moartă de vreo 56 de ani și oricum n-a existat niciodată în America, centrul e din ce în ce mai în dreapta și insistă pe un neoliberalism sălbatic cuplat cu tendințe conservatoare autoritariste, și discursul public e din ce în ce mai bolnav, stricat, ridicol (remember „Despite the constant negative press covfefe” — Donald J. Trump 31 Mai 2017, Twitter), antistiințific, irațional și antiintelectualist (și nu în mod elitist, dar ideea că educația poate e importantă e subminată sistematic).

Revenind la ipoteză — liberalismul a murit nu doar în SUA, dar și în Europa, pentru că blestemul lumii ăsteia în ultimii 80 de ani e că odată cu schimbările din Imperiul Unit al Statelor Unite ale Americii Unite, vin și schimbările în restul lumii. Dacă se poate acolo, se poate și aici; de aia avem Orbán Viktor la prietenii unguri, Meloni la italieni, Le Pen la francezi, băieții aia care au făcut referedumul pentru Brexit în UK, tot felul de alte partide monstruoase conservatoare care iau elan, și la est alt Imperiu al Durerii cu propriul lui luptător de judo fascist complexat de 1.60m la cârma. Și nu deplâng liberalismul, pentru că el a creat situația asta și pentru că vine cu un imens bagaj de probleme implicite pe care nu vreau să le discut aici. Vreau doar să avertizez că mângâierea tandră a statului liberal binevoitor și grațios care rezolva problemele fiecărui cetățean liber conform literei iluminate a legii — adică realitatea pentru care am făcut timp de câteva zeci de ani gimnastică mentală redutabilă ca să ne convingem că există și trăim în ea — a murit de-a binelea. Și acum se ridică din mormânt ca un zombie sub forma unei chestii pe care același drag prieten Žižek o numește, cu harul său inegalabil pentru cuvinte si alte construcții sintactice, soft fascism.

Și revenind și la prima chestie zisă de Žižek, tragedia a fost atunci, în 2016, când semnele s-au arătat pentru prima dată și oamenii aveau nevoie să reacționeze. Ce vedem acum e farsa; când devine din ce în ce mai clar că e foarte greu să mai repari ceva la nivel global, poți doar să râzi de ce zice Călin Georgescu, legionarul anacronic care a fost votat de vreo 2 milioane de rezidenți ale celor două anticamere ale iadului, TikTok și biserica, și intră în turul 2 la alegerile prezidențiale din România. N-o fi nici asta atât de rău, dar sunt sigur ca vom vedea trecutul perfect, fara ochelari, in 2039, după ce o să iși termine al doilea mandat de Președinte.