Ideologia monopolului pe pătrat

by Vlad Neagu

După ani întregi de muncă, nopți nedormite și eforturi intelectuale și fizice supraomeneșți, după sesiunile de la Facultatea de Drept de la o Universitate din Munchen sau Heidelberg, ajungi să îmbraci o robă și probabil și o perucă – deși nu sunt sigur dacă nemții contemporani mai pun atât accent pe simbolism ca nemții de acum 80 de ani (sau ca englezii acum) – și ajungi la tribunal.

Pe masa ta e un dosar care are legătură cu ciocolata, un proces care a început acum 10 ani. Și afli că prin anii ’30, o doamnă pe nume Clara Ritter se gândește că e extrem de greu și periculos să duci o ciocolată dreptunghiulară în buzunar, așa că ia o decizie revoluționară. Și atunci începe de fapt istoria, iar ciocolata Ritter devine întru eternitate pătrată, ca să poată fi acomodată de orice buzunar fără să existe vreo șansă să se rupă vreodată. Și, așa cum natura este eminamente ierarhică, iar legea firii spune că puterea trebuie să fie concentrată, Ritter devine singura companie care poate să facă ciocolată pătrată, grație unei unelte extrem de folositoare și care probabil se acorda și se acordă în mod corect și printr-un proces transparent și imun la corupție – brevetul.

Și uite așa, fast forward 90 de ani, e 2020 și Mondelez pierde procesul cu Ritter, procesul pe care chiar tu! l-ai judecat și care a început acum 10 ani. Mondelez vor practic să producă și ei ciocolată pătrată, Ritter îi dau în judecată, o instanță zice că Ritter are dreptate și arată cu un laser pointer către brevetul minat din sarcofagul Clarei Ritter (care în mod ironic e hexagonal, dar nimeni nu îl bagă în buzunar, deci sunt șanse mici să se rupă), Mondelez zice că totuși nu credeți că e un pic absurd, adică vrem și noi să creăm bunuri cvasi-identice cu ale voastre dar cu numele nostru pe ele și credem că ar fi ok să facem ciocolată pătrată, de aia au murit părințîi noștri la Revoluție, Curtea de Apel zice că da, poate au dreptate și ii lasă să își continue activitatea de producție, dar Clara Ritter arată chiar ea spre brevet cu un laser pointer, deși e moartă de ceea ce par acum a fi milioane de ani și își îndeamnă avocații să meargă la Curtea Supremă.

Iar tu, cel mai bine pregătit judecător din cea mai de elită instituție a sistemului judiciar german, băiatul ăla de la care copiau toți la drept comercial, îți foloseșți puternicele cunoștințe jurdice și decizi că Ritter rămâne pentru totdeauna stăpânul Pătratului. Mondelez trebuie să se supună și să își condamne clienții la ciocolată care se va rupe în buzunar, iar Pământul continuă să se învârtă. Dar nu pentru toți; mici producători de ciocolată pătrată, feriți-vă și verificați-vă poșta non-virtuală. Vin citațiile pe hârtie pătrată semnate de Clara Ritter, readusă la viață, și trebuie să investiți în alte forme de ciocolată.

Cheia și concluzia personală ale acestui text cu nuanțe postmoderniste sunt următoarele: nu știu ce să zic, dar nu cred că e în regulă să existe brevete deținute de corporații pentru forma unei ciocolate. Puteți să îmi spuneți că sunt comunist. Și poate că o să ziceți că nu va afectează că doar Ritter face ciocolată pătrată, că vouă va place Ritter și e o ciocolată bună și până la urmă chiar nu s-a întâmplat vreodată să se rupă în buzunar, deci nu vedeți problema. Și mie îmi place Ritter, dar mi-ar plăcea și mai mult să știu că unele lucruri din lumea asta, cum ar fi formele geometrice, apa, aerul, nu pot deveni rotițe și motoare ale ideologiei malaxorului de producție și consum care pozează în societatea în care trăim azi. Și micile chestii de genul asta sunt cumulative și nimeni nu le prea observă, dar ajung să aibă efect întârziat care în final duc către o distopie care e dincolo de puterea de percepție a celor care trăiesc în ea, tocmai pentru că au fost modelați și ei în același timp de aceleași forțe. Cam cum e acum, poate. Sau poate sunt eu pesimist și semnalele sunt benigne.

Oricum, dacă nu credeți în bombe făcute din greșeală, uitați-va la Oppenheimer când vorbește despre aia pe care a inventat-o el.

Și ca post-scriptum. Imaginează-ți în mod serios și neironic că ești judecător la Curtea Supremă din Germania și trebuie să decizi un proces de 10 ani a cărui esență este echivalentul unei certe între copii de grădiniță pentru cine a pus mâna primul pe o piesă de Lego.