De fapt suntem toți în spațiu

by Vlad Neagu

Evenimentele descrise mai jos sunt oarecum adevărate, dar nu neapărat.

Pentru foarte mult timp, pe planeta asta nu există picior de om.

Mai o iarbă, mai o zmeură, mai un dinozaur, stratul de ozon fără găuri, nicio casă, niciun avion și așa mai departe, peste câteva milioane de ani apare prima persoană, și apoi a doua și a treia, mor toți imediat pentru că sunt mâncați de lei, apoi mai apar câteva persoane care nu-i știu pe ăștia 3, în altă parte a lumii, dar relativ aproape, doar că par mai departe pentru că nu există mașini, ăștia trăiesc un pic mai mult, mai o peștera, mai un cort din paie, se mai ceartă cu tribul de lângă, cu orașul de lângă, cu țara vecină, mor jumate de ciumă, ăia care rămân inventează medicamente, inventează întâi bicicleta, apoi curentul electric, mai fură un patent pentru bec, apoi toți oamenii au becuri și se pot vedea și noaptea, apar mașinile, par toți mai aproape acum, mai niște insecurități fizice, standarde de frumusețe, psihologi, reclame cu M-uri galbene, se creează locuri de muncă, și ajungem, după serii întregi de lucruri diferite care șochează fiecare într-o mai mică sau mai mare măsură cele mai adânci fibre ale umanității, în ziua de azi.

E foarte important, totuși, să nu uităm că toate chestiile astea se întâmplă în același loc, practic, pe bila albastră. Pe bila albastră sunt toate Piramidele, mamutii, săbiile, cantinele și schiurile. Și când mergem, atingem toți bila albastră cu picioarele, exceptând un singur moment în care picioarele noastre metaforice ating altă bilă. Și, din cauza asta, e foarte important să ne întoarcem în timp în frumoșii și agitații ani ’60, când oamenii erau mai tineri.

La câțiva ani după Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică încep așa-numita cursă spațială. Bineînțeles că cele două mari puteri ale lumii își propun să depășească cea mai îndepărtată frontieră – însuși cerul. Și fac asta din motive nobile și romantice, nu ca să își exprime indirect forță economică și miltara, și să convingă oamenii de rând ai propriei tabere, ai taberei adverse și ai tuturor celorlalte tabere în afară de Canada, că ideologia lor e cea mai faină și bineînțeles că nu o să ne subjuge pe toți cu ajutorul ei.

Apare gluma aia cu pixul american care nu scrie în nava spațială pentru că nu există gravitație, și că rușii sunt mai eficienți și folosesc un creion. Pentru că sunt atât de eficienți, rușii lansează întâi un câine, ca să nu poată exista absolut nicio șansă ca persoanele de pe bila albastră să comunice cu persoanele din nava spațială. Laika e un cosmonaut cuminte și moare în spațiu, pentru că e un câine care a fost trimis în spațiu. Rușii, conform legendei și pentru că sunt extrem de eficienți, mai lansează niște zburătoare care omoară niște cosmonauți înainte să iasă de pe autostradă, mai lansează unele care se mai târăsc prin aer cât de cât, și cam rămân fără bani, iar americanii se gândesc că ar trebui să pună un steag undeva, numa’ să nu fie pe Pământ.

Și ăsta e momentul în care picioarele cuiva ating o altă bilă în afară de aia albastră. Neil Armstrong, Buzz Aldrin și șoferul lor ajung pe Luna cam în același an în care Dumitru Prunariu intră în clasa a 11-a la Info în Brașov, unde încă nu e un portret cu el, pentru că încă nu e nici el cosmonaut. Neil înfige bățul în Luna, o dă pe aia cu pasul mic și pasul mare, își ia bilet, se urcă înapoi pe vapor și zboară spre casă, unde e primit ca un erou, iar Buzz Aldrin și șoferul primesc și ei un salut scurt din cap și un birou mai mare la NASA, înainte să fie uitați complet de absolut toate persoanele din lume.

Americanii câștigă cursa spațială prin metoda avem o singură misiune de succes, și chiar dacă rușii au avut mai multe noi am ajuns pe Luna și e steagul nostru acolo, nu al lor, și, implicit, câștigă și supremația mondială în materie de efectiv orice. Scapă și de rachetele din Cuba, trec anii peste ei, Reagan zice că bombardamentul începe în 5 minute, apoi zice că a glumit, mai trece un pic de timp, Occupy Wall Street, sezonul 8 din Game of Thrones face milioane de oameni să vomite în fiecare luni timp de 6 săptămâni, și ajungem iar în ziua de azi.

Și, cu toate că pentru foarte mult timp nu există picior de om nicăieri, uite că reușim să călcăm totuși pe două bile, să ajungem în spațiu și să alegem un fost prezentator de emisiune în care oamenii sunt concediați ca președinte al Statelor Unite. În hegemonia capitalismului ne simțim toți extraordinar în mod strict relativ.

Putem învăța chestii aici. Câinii comuniști nu pot fi cosmonauți, dacă ne dorim cu adevărat și suntem ambițioși putem să realizăm orice, și, cel mai important, e bine să nu ne simțim niciodată prost pentru cine suntem; Neil și americanii ne-au dus în 1969 pe Luna. Prin ei, ne-am eliberat și am ajuns în spațiu.

Nu contează că dacă dai zoom out și te uiți mai de departe, oricum vezi că eram dinainte cu toții acolo.