Hotel Celta

Prin Mamaia Sud, perpendicular pe Lacul Siutghiol, dar de partea cealaltă a bulevardului, e un hotel de două stele și patru etaje, vopsit în portocaliu și care servește drept o bulă care emulează, chiar și în 2003, perioade mai degrabă de dat uitării.

Pascal își suflecă blugii, se așază, singur, pe un scaun de plastic la o masă de pe terasa hotelului, și își verifică buzunarul. Un miros de pește și de tutun i se lipește de degete. În celălalt buzunar, Pascal își găsește pachetul de țigări și, lângă el, prinse cu un elastic, câteva bancnote de 100.000. Își aprinde o țigară, pune una după ureche și, în timp ce fumează, aruncă chibritul prin ușa deschisă, în hotel.

Soarele de ora 12 arde. Pascal pășește înăuntru, trece prin hol pe lângă recepție și ajunge într-un fel de restaurant-cantină, în care miroase a lemn vechi și a umezeală putredă. În spatele unei tejghele metalice, doamna Rodica împinge o farfuriuță cu o bucată de plăcintă cu mere spre un băiat de 12 ani slăbuț, palid și cu ochi trișți, care îi întinde câteva bancnote de 100.000 de lei, prinse cu un elastic.

“N-am să-ți dau rest, să vii mâine cu bani ficși.”. Băiatul ia farfuriuța, se îndepărtează de tejghea și se așază pe un scaun de plastic, la singura masă la care nu mai e nimeni. Pascal trece pe lângă el, iese pe ușa din spate a restaurantului-cantină, care dă spre plajă, și își mai aprinde o țigară.

Își roade unghiile și ajunge lângă bărcuțele cu care toată lumea care e la mare vrea să se dea. Desface nodul funiei cu care e legată o bărcuță, așază pe nisip pachetul aproape gol de țigări și câteva bancnote de 100.000 de lei prinse cu un elastic, bani ficși, împinge bărcuța mai în larg. Se întoarce, își mai aprinde o țigară, cea de după ureche, o fumează. Se uită la Hotel Celta. Bloc portocaliu în spatele clădirii fostului restaurant “Pescărușul”, de pe faleza Mamaia Sud. Zeci de copii  de 12 ani slăbuți și cu ochi trișți, băieți și fete, în camerele lor umbrite de soarele care arde afară, așteaptă o după-amiază mai răcoroasă, care pare să întârzie la vârsta în care timpul trece prea repede.

Pascal se urcă în bărcuță și, în timp ce un fuior de fum negru începe să iasă din Hotel Celta, vâsleste din ce în ce mai repede. Îl dor brațele, îl dor plămânii și respiră greu. Se îneacă cu aer, dă din ce în ce mai tare din vâsle, iar Hotel Celta se mistuie încet-încet într-un foc portocaliu. Pascal știe ce e în spatele lui, dar continuă să vâsleasca, continuă să respire, nu se uită în urmă. În urmă nu e nimic.

Pascal deschide ochii. Prin Mamaia Sud, perpendicular pe Lacul Siutghiol, dar de partea cealaltă a bulevardului, e un hotel de două stele și patru etaje, vopsit în portocaliu. Pascal stă pe un scaun de plastic la o masă de pe terasa hotelului. Un băiat de 12 ani slăbuț, palid și cu ochi trișți, îi cere o țigară. Cu degetele mirosind a tutun și pește, Pascal se caută în buzunare, și îi dă tot pachetul.